Bună, dragele mele! Long time no see, știu... De vreo 4-5 zile tot vreau să mă pun în fața tastaturii și să vă scriu tot ce îmi trece prin minte, legat de luna care a trecut, de ce am mai făcut. Dar când e vorba de postări mai personale parcă mă blochez, parcă nu îmi mai găsesc cuvintele și renunț să mai scriu.
Azi a venit totuși ziua în care o să încerc să vă povestesc cât de pe scurt pot, ce am mai facut în ultima perioadă, în care din păcate nu am fost activă pe blog.
First of all, luna septembrie e una din lunile mele preferate. Primul motiv ar fi că încet începe să se schimbe anotimpul, dar toamna încă nu își intră pe deplin în drepturi. Al doilea motiv ar fi că la sfârșitul lunii este ziua mea. De obicei nu pregătesc ceva extra-special, îmi place doar să mă înconjor de oamenii pe care îi iubesc și să îmi petrec ziua alături de ei, și evident ca orice om de pe planeta asta, ador să primesc cadouri :D
Cam de pe la sfârșitul lunii august am început să muncesc pe piață ca vânzătoare, la sfârșitul lunii septembrie am renunțat. Trebuie să recunosc că îmi păcea, îmi plăcea faptul că aveam ocazia să socializez cu oameni de diferite vârste, cu diferite mentalități, mai pe scurt aveam ocazia să analizez diferite tipuri de oameni + plus că am avut o sefă foarteeee de treabă. Dar după cum s-a vazut și din prezența mea pe blog nu mai aveam absolut deloc timp liber. Când spun deloc, vorbesc despre cel mai profund ,,deloc". Cu o săptamână înainte de ziua mea am renunțat la piață și mi-am folosit aproape toată săptămâna să mă odihnesc. Am fost și am făcut și câteva mici cumpărături, asta în duminica în care mi-am ,,dat demisia". Ziua mea s-a apropiat cu repeziciune, și mare noroc că nu am apucat să îmi fac planuri! Zic asta pentru că prietenul meu a trebuit să își ducă tatăl la Ploiești. Așa că am decis să mergem cu toții și să vizităm.
De vizitat cu adevărat, nu am vizitat deloc, asta pentru că am mai fost în Ploiești și acum un an, așa că de această dată ne-am limitat la Ploiești Shopping City. Am primit (de la mine) un cadou tare frumos, pe care o să vi-l prezint cât de curând, intr-o postare de tipul cumpărături recente. De fapt o să vi le prezint, căci este vorba despre două lucrușoare pe care mi le doream de ceva timp (+ restul lucrurilor pe care le-am achiziționat in ultima perioadă), și pentru că tot primisem bani în loc de cadouri de la mami si de la tatăl prietenului meu am zis să mă răsfăț. Doar o dată am făcut 20 de ani, nu?
Prietenul meu nu mi-a luat cadou. Tot îl așteptam să ma surprindă cu un buchet de flori, dar asta nu s-a întâmplat. În schimb a pus la cale o mare, maree surpriză, un cadou, nu material ci mai degrabă un cadou de suflet. Poate cel mai frumos cadou pe care l-am primit în 20 de ani. Sigur cel mai frumos!
Și nu, nu m-a cerut în căsătorie :)) Asta peste câțiva ani, acum suntem încă copii! So, care e cadoul-surpriză? Înainte să vă dezvălui asta trebuie să fac o mică introducere.
M-am născut în Baia-Mare, deci sunt maramureșeancă, la fel ca mami și ca restul familiei mele. Am crescut înconjurată de o familie mare, iubitoare, alături de care am cele mai frumoase amintiri din copilărie. La un moment-dat părinții mei s-au despărțit, iar eu alături de mami, printr-o întorsătură ciudată a sorții am ajuns în Curtea de Argeș. Restul familiei mele rămânând acolo împreună cu o bucățică din sufletul meu. E greu să schimbi atât de multe dintr-o dată, copil fiind. Am fost de câteva ori în vacanțe sa îi vizitez, dar distanța e prea mare. Au trecut 6 ani de la ultima mea vizită acolo, 6 ani în care am visat mereu la momentul reîntâlnirii.
Și bănuiesc că deja ați ghicit! Seara prietenul meu m-a rugat să îmi fac bagajele căci urma să plecăm într-o călătorie. După ce am aflat și destinația nu am mai reușit să dorm de nerăbdare :)
Nu vreau să mă apuc să vă povestesc și tot ce am trăit și simțit în cele 5 zile de ședere acolo căci ar dura probabil până la început lunii viitoare să termin această postare. Am fost cea mai fericită, asta pot să o spun cu toată inima! Aș țipa cât de fericită am fost, dacă aș știi că mă auziți!
Sunt foarte împlinită sufletește acum că mi-am revăzut bunicii după atâția ani, bunicii care m-au învățat atât de multe, că mi-am revazut matușiile, unchii, verișorii, frătiorii, locurile unde am copilărit, am regustat mâncarea cea mai bună care poate exista. Aș fi rămas, măcar pentru o lună sau chiar două. 5 zile au trecut de parcă ar fi fost una, orele de povestirii de parcă ar fi trecut doar câteva minute. Nu am știut unde să zăbovesc mai mult, nu am știut unde au trecut zilele, nu am mai știut nimic, decât că sunt acolo alături de oameni atât de dragi mie, cu care pot să îmi refolosesc accentul de ardeleancă.
Sper că nu v-am plictisit prea tare, am încercat să țin postarea cât mai scurtă posibil, fapt pentru care cred că nu v-am transmis nici măcar un sfert din tot ce am vrut să vă transmit, la fel cum nu v-am povestit tot ce aveam de gând să vă povestesc. Pe măsură ce scriu simt că îmi pierd elanul, poate nu e o postare potrivită, dar am vrut să împart și cu voi puțin din bucuria mea.
Vă pup!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu